Mi s-au tăiat picioarele.
M-am așezat direct pe podea, lângă pătuț, cu telefonul tremurând în mâini.
Vocea Marei era slabă, obosită, dar era ea.
Fără nicio îndoială.
— Ionuț… dacă asculți asta, înseamnă că eu nu mai sunt. Și mai înseamnă ceva… că probabil o urăști pe Sofia pentru ce s-a întâmplat.
Am început să plâng fără să-mi dau seama.
Fetița scotea mici sunete liniștite din pătuț, de parcă mă asculta și ea.
— Te rog să mă ierți că nu ți-am spus adevărul mai devreme — continua Mara. — Doctorii mi-au descoperit probleme grave încă din luna a șasea. Știam că nașterea poate să mă omoare.
Am simțit cum mi se oprește respirația.
— Dar eu am ales să merg mai departe. Am ales-o pe ea. Pentru că deja o iubeam mai mult decât viața mea.
— Nu… — am șoptit printre lacrimi.
Vocea ei tremura puțin.
— Știam că dacă mor, o să te distrugi. Și mi-a fost frică de felul în care o vei privi. De asta am înregistrat mesajul ăsta.
Am ridicat privirea spre copil.
Pentru prima dată am văzut cât de mică era.
Cât de neajutorată.
Și cât de tare semăna cu Mara.
— Sofia nu ți-a luat nimic — spuse vocea soției mele. — Sofia este ultima parte din mine care a rămas lângă tine.
Am izbucnit în plâns.
Un plâns urât, greu, care ieșea din mine ca după ani de întuneric.
Toate nopțile în care o ignorasem.
Toate clipele în care o lăsasem să plângă.
Toată ura aceea murdară.
Mara continua:
— Promite-mi ceva. Să nu o faci să plătească pentru alegerea mea. Eu am ales. Eu am vrut să devină mama ei. Și dacă într-o zi o să se uite la tine cu ochii mei… să nu întorci privirea.
Atunci fetița a întins din nou mânuța spre mine.
Pentru prima dată, n-am mai ezitat.
Am luat-o în brațe.
Era atât de mică încât îmi încăpea aproape într-o singură palmă.
Dar când s-a lipit de pieptul meu, ceva din mine s-a rupt.
Sau poate s-a reparat.
Sofia s-a liniștit imediat.
Și-a pus obrazul pe mine și a oftat încet.
Ca și cum mă iertase deja.
Telefonul încă mergea.
— Și încă ceva — spuse Mara cu o urmă de zâmbet în voce. — În sertarul meu de jos e o scrisoare pentru tine. Dar să o citești doar după ce o vei ține pe Sofia în brațe și îi vei spune pe nume.
Înregistrarea s-a terminat.
Camera a rămas în liniște.
M-am uitat la fetiță mult timp.
Ochii ei mari și întunecați mă priveau fără teamă.
— Sofia… — am spus cu voce spartă.
Și în clipa aceea am simțit că mă prăbușesc pe dinăuntru.
Am strâns-o tare la piept și am plâns până dimineață.
Pentru Mara.
Pentru mine.
Pentru tot răul pe care îl lăsasem să crească în sufletul meu.
Când s-a luminat afară, am deschis sertarul despre care vorbise.
Înăuntru era o scrisoare albă și o fotografie.
În poză, Mara ținea o pereche minusculă de șosete roz și râdea.
Pe spatele fotografiei scria:
„O să fii un tată minunat. Chiar dacă la început o să-ți fie frică.”
Am căzut în genunchi.
Toată viața mea crezusem că în noaptea aceea am pierdut tot.
Dar adevărul era altul.
Mara nu mă părăsise complet.
Îmi lăsase cea mai importantă parte din ea.
În zilele următoare am început încet să învăț să fiu tată.
Nu era ușor.
Uneori încă mă trezeam noaptea și întindeam mâna spre partea goală a patului.
Uneori încă plângeam în baie ca să nu mă audă nimeni.
Dar acum, când Sofia plângea, o luam imediat în brațe.
Îi cântam prost și fals.
Îi încălzeam laptele.
Și în fiecare seară îi spuneam despre mama ei.
Despre cum râdea.
Despre cum dansa prin bucătărie.
Despre cum o iubise înainte să se nască.
Iar într-o noapte, pe când o legănam adormită lângă fereastră, Sofia a deschis ochii, s-a uitat la mine și a zâmbit exact ca Mara.
Și pentru prima dată după multe săptămâni, n-am mai simțit vinovăție.
Am simțit iubire.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.