Mihai a ieșit din birou cu hârtia în mână și cu un gol în piept. Nu simțea furie. Doar teamă.
Ilinca. Chiria.
Ratele la frigiderul luat în rate „pe hârtie cu datorie”.
S-a așezat pe o bancă în curtea depozitului și, pentru prima dată după mult timp, și-a simțit ochii umezi.
Nu avea voie să cedeze. Și-a scos telefonul. 8:46.
Trebuia s-o ia pe Ilinca la 13:00 de la școală. Cum îi spunea? „Tati a rămas fără serviciu”?
A băgat mâna în buzunar după chei.
Atunci a simțit cartonul lucios.
Cartea de vizită.
A privit-o absent… apoi s-a oprit.
„Cătălina Marinescu
Fondator & Director General
Morar & Asociații Logistică”
A clipit. A mai citit o dată.
Morar & Asociații.
Compania la care tocmai fusese dat afară.
Inima i-a început să bată mai tare.
Nu. Nu avea cum. A verificat logo-ul de pe card. Era același cu cel de pe halatele din depozit.
Și-a amintit: „Este compania mea și este ședința mea.”
Deodată, piesele s-au legat.
Mihai a stat câteva secunde nemișcat.
Apoi a făcut ceva ce nu făcea niciodată.
A sunat. Telefonul a țârâit de trei ori.
— Alo?
Vocea ei. Mai calmă.
— Sunt Mihai. Cel cu pana…
O secundă de tăcere.
— Mihai. Ajunsesem să te caut. Am întrebat la recepție. Știu ce s-a întâmplat.
El a înghițit în sec.
— Nu v-am sunat pentru asta. Doar… voiam să vă spun că ați ajuns cu bine.
— Am ajuns. La limită. Dar am ajuns. Și știi ceva? Dacă nu opreai tu, pierdeam o investiție de 2 milioane de euro.
Mihai a rămas fără cuvinte.
— Unde ești acum? a întrebat ea.
— În fața depozitului. Fostului depozit.
— Rămâi acolo.
Tonul ei nu lăsa loc de discuții.
După 20 de minute, o mașină neagră a intrat în curte.
Cătălina a coborât, sprijinită ușor de șofer.
A intrat direct în clădire.
Mihai a rămas afară. Timpul trecea greu.
Angajații șușoteau. Uși deschise. Pași grăbiți. După aproape o oră, Darius a ieșit pal la față.
— Popescu… în birou.
De data asta, tonul era schimbat.
Cătălina era acolo.
— Mihai, a spus ea calm. Azi dimineață mi-ai demonstrat ceva ce nu pot cumpăra cu niciun salariu.
S-a uitat la Darius.
— Un om care pune omenia înaintea fricii e exact omul pe care vreau să-l promovez, nu să-l dau afară.
Darius înghițea în sec.
— Începând de azi, Mihai Popescu va fi coordonator de tură. Cu program flexibil. Și cu salariu mărit cu 2.000 de lei.
Mihai a simțit că nu mai aude bine.
— Iar politica de concediere pentru întârzieri fără analiză de context… se schimbă.
Cătălina s-a apropiat de el.
— Ai spus că nu puteai lăsa o femeie însărcinată în drum. Compania asta s-a construit pe oameni ca tine.
Mihai nu era omul lacrimilor.
Dar în ziua aceea, nu s-a mai abținut. Când a ieșit din clădire, cu noul contract în mână, soarele părea mai puternic.
La 13:00, era la poarta școlii. Ilinca a venit alergând.
— Tati! Azi n-ai întârziat!
El a ridicat-o în brațe.
— Nu, puiule. Azi… am ajuns exact unde trebuia.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.