Un bărbat a intrat în casă și a rămas uimit… Cu șase luni în urmă, i se oferise un pui mic de pisică, pe care l-au numit Fulger. Nepoata lui, care îl vizita uneori împreună cu familia, găsise puiul pe o stradă din București. Predându-l din mână în mână, spuse:
— Tu locuiești singur. Tot nu ți-ai găsit pereche. Ai o muncă stresantă, șofer de autobuz. Când vii acasă, să ai și tu pe cineva care să te aștepte cu bucurie. Pisicile aduc confort și liniște…
Și el chiar a crezut asta. De ce nu, își spunea. Poate chiar așa e. Vii acasă, epuizat de pasagerii și șoferii care nu vor să cedeze banda, iar aici te așteaptă, liniștit, pe canapea. Miorlăie, toarce, e fericit, se cuibărește în brațe și caută afecțiune.
Însă, după cum bine înțelegeți, doamnelor și domnilor, asta o gândea din lipsă de experiență. Pisoiul nu i-a îndeplinit așteptările. Dintr-un pui docil și drăgălaș, s-a transformat într-un adolescent neastâmpărat. Nu-i plăcea să stea în brațe și să fie mângâiat, dar să se joace… oricând!
Neștiutor, bărbatul a cumpărat o paletă pentru muște, cu care le vâna prin casă. Micuțe și iuți sau mari, pe care le numea în glumă muște de grajd. Fulger îl urmărea cu atenție, memorând parcă fiecare mișcare. Și într-o zi a hotărât să-și răsplătească stăpânul. Și a reușit…
Revenim la momentul din început. Bărbatul a intrat în casă și a rămas uluit. Nimic! Absolut nimic nu mai era la locul lui în apartament. Dezordinea era atât de mare, încât ai fi putut crede că două bande rivale s-au luptat acolo, folosind bâte. Scaunele erau răsturnate. Vasele, paharele și tot ce se afla pe masă, pe pervazuri și pe măsuțele din cameră erau acum împrăștiate pe podea, într-un strat pestriț de cioburi de sticlă, lut și plastic.
Perdelele păreau niște fuste sfâșiate. În bucătărie… ketchup-ul se prelingea în dâre roșii, amestecat cu dulceață. Sare, zahăr și piper erau împrăștiate artistic. Furculițele și lingurile formau mici movile. Perdelele de bucătărie, smulse cu tot cu tije, zăceau în acest peisaj, iar pe masa de dining complet golită… stătea Fulger. Așezat, cu o expresie extrem de satisfăcută, iar în fața lui trona o muscă. O muscă mare cât o nucă. Fulger îl privea pe om cu ochi triumfători și torcea mulțumit.
Acum omul sigur îl va lăuda. Toată ziua, fără să-și menajeze lăbuțele și energia, alergase prin casă după musca aceea obraznică. Era istovit, dar o prinsese! Și acum i-o putea arăta cu mândrie și aștepta un premiu binemeritat. Din aceste gânduri plăcute, Fulger își freca labele.
Bărbatul ridică un scaun și se așeză. Nu știa cu ce să înceapă. Să facă ordine, să ia cina ori să-l certe pe Fulger? Nu avu mult timp să se gândească. Cineva sună la ușă. Se ridică, traversă holul și deschise. Rămase și mai surprins.
În fața ușii erau trei polițiști, iar în spatele lor cam zece vecini. Polițiștii țineau mâinile pe tocurile pistoalelor.
— Am primit un apel… — începu unul dintre ei.
— De mai multe ori, — completă altul. — Ni s-a spus că se întâmplă ceva grav la dumneavoastră. Mobila cade, vasele se sparg, se aud țipete și urlete. Ne permiteți să intrăm să ne asigurăm că totul este în regulă? Și, pentru siguranță… ridicați mâinile, vă rog, puneți-le încrucișat pe cap și retrageți-vă în colțul îndepărtat al camerei.
Vecinii îl priveau cu teamă și cu reproș.
— Așa, așa… deci despre asta e vorba, — spuse bărbatul. Și continuă: — Vă rog, intrați!
Se retrase în colțul camerei, cu mâinile încrucișate pe cap. Polițiștii intrară, priveau în jur și căutau ceva, trecând dintr-o cameră în alta.
— Ce căutați? — întrebă bărbatul.
— Un cadavru, — răspunse unul. — Și explicația pentru tot ce vedem aici.
— Ah, cadavrul! Vi-l arăt chiar acum, — spuse bărbatul fără ezitare.
Polițiștii se încordară, ducând instinctiv mâinile la arme. Cu pași mărunți, bărbatul se deplasă spre bucătărie. Deschise larg ușa și făcu un gest amplu.
— Poftiți! — zise el. — Iată „cadavrul”.
Polițiștii îl împinseră ușor într-o parte și intrară. Pe masă, Fulger stătea trufaș, iar în fața lui era musca. Câteva secunde rămase liniște, cât polițiștii procesau scena și priveau împrejur. Apoi, primul care izbucni în râs fu chiar cel care deschisese discuția. Imediat ceilalți îl urmară. Toți râdeau în hohote și nu se mai puteau opri. Fulger îl privea pe stăpânul său cu mândrie, parcă spunând: „Ai văzut? Toată lumea e încântată. Nu m-am chinuit degeaba!”.
Polițiștii au stat vreo jumătate de oră, făcând poze cu musca și Fulger în brațe, pe fundalul dezastrului. Toți râdeau și se declarau mulțumiți. Cel mai încântat era însă Fulger. Cum să nu fie? Munca lui fusese apreciată de toți.
După ce polițiștii și vecinii plecară, bărbatul se așeză din nou pe scaun.
— Vă ajut eu, — auzi o voce și se întoarse…
În ușă stătea Anca, vecina de la etajul de deasupra, cu un zâmbet cald și o mătură în mână.
— Am auzit că ai avut parte de ceva aventuri azi… — spuse ea șugubăț. — Hai să facem curat împreună.
El rămase mut de surpriză. Nu era prima dată când o vedea, dar niciodată nu schimbase prea multe cuvinte cu ea. Începu să râdă și să-i facă loc.
— Dacă ai curajul să intri în haosul ăsta, ești binevenită.
Au început să adune cioburile, să șteargă dulapurile și să pună la loc lucrurile răsturnate. Fulger îi urmărea atent, toarcea tare și se rostogolea prin grămezile de praf, de parcă voia să-și aducă și el contribuția.
Când în sfârșit au terminat, bucătăria arăta din nou primitor, iar în sufragerie era ordine. Anca s-a așezat la masă, iar el i-a pus în față două căni cu ceai fierbinte.
— Știi… poate ai dreptate, — zise bărbatul privind-o cu recunoștință. — E tare bine să fie cineva cu tine în momente ca ăsta.
— Și poate… și în altele, — spuse ea zâmbind.
Fulger, mulțumit, s-a cuibărit pe genunchii ei și a început să toarcă zgomotos, ca și cum ar fi aprobat. În sfârșit, casa nu mai părea deloc pustie.
Și poate că, în felul său năzdrăvan, micuțul Fulger îi unise exact când aveau mai mare nevoie unul de altul.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
”Această poveste este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.”